Presupusă nebunie înaintea alegerilor interne pentru șefia USR! După cum prea bine știați, mereu am afirmat în spațiul public, în ultima lună, că e prea multă liniște în derularea acțiunilor pentru câștigarea șefiei useriste. Dacian Cioloș și Dan Barna păreau a fi mai degrabă concentrați pe mitralierea liberalilor decât să se șicaneze reciproc în duelul pentru funcția supremă în partid. Ei bine, liniștea din „familie” e cam de fațadă, încep să apară detalii interesante din „războiul nevăzut” dintre cei doi. Bine, cumva la distanță și cu ajutorul unui „iepure”, lansat în cursă pentru a favozira un culoar pentru cineva…
Concret, a apărut un al treilea candidat – Irineu Darău, gurile rele spunând că-i omul lui Dacian Cioloș, scos din joben din arsenalul PLUS pe ultima sută pentru a-l încurca măcar o idee pe Barna. Zilele trecute, în plin proces de votare electronică (aici un mare bravo pentru aplicația Simply Voting, dezvoltată de cei din USR-Plus), Irineu Darău a ieșit pe Facebook și a clamat o fraudă destul de mare: 822 de persoane care figurau drept suspendate au primit totuși link spre exprimarea votului. O fi sau nu, nu avem de unde cunoaște noi treburile de bucătărie internă, dar reținem că Irineu Darău cere reluarea votării din cauza unei viitoare vicieri a rezultatelor…
Face referire acest candidat și la județul Gorj, după cum vedeți mai departe: „(…) Dincolo de multele cazuri individuale primite sau de problemele sistemice de la Tulcea, las aici date statistice care compromit indubitabil procesul de vot. Numărul celor care apăreau suspendați în baza de date, dar acum primesc drept de vot este absolut îngrijorător și viciază tot procesul: 822, cu top județe (având în vedere procentul celor suspendați care acum sunt înregistrați drept de vot): 100% Dolj; 100% Tulcea; 91% Vrancea; 86% Gorj; 80% Buzau; 79% Bistrita-Nasaud (…)” Procent mare de presupuse nereguli, cam asta e sinteza legată de județul nostru…
Se anunță două săptămâni de foc în rândul celor din USR, cu armele pe sub masă. Că așa, la vedere, toate lumea e prietenă cu toată lumea.
Ionuț Catrina