A fost prelungit contractul cu firma care efectuează lucrările pe Calea Eroilor

Firma din Giurgiu, responsabila cu lucrarile de pe Calea Eroilor, va continua investitia. Potrivit municipalitatii, contractul cu societatea a fost prelungit cu sase luni.


Lucrările de pe Calea Eroilor au debutat în urmă cu mai bine de un an şi trebuiau finalizate până la data de 15 august, dar, pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, termenul a fost prelungit până în aprilie 2022. Contractul cuprinde următoarele: reabilitarea străzii cuprinse între intersecția cu strada Popa Șapcă și până în spatele Bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel, înlocuirea rețelei de alimentare cu gaze, apă și canalizare, dalarea zonei și construirea unui gard pe întreaga lungime.

Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu

Valoarea totală a proiectului de modernizare a Căii Eroilor se ridică la aproximativ 40 de milioane de euro.

Aura Pîrvuleț

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *