Știm cu toții cum se face politica pe plaiurile noastre dragi. După ’89, niște oameni șmecheri, cu potențial financiar și al informațiilor mai mult ori mai puțin sensibile, au reușit să acapareze treptat sferele de influență de la nivel central în jos. Nu subit, ci gradual, cu cap și cu aparență de legalitate – chiar și pentru acei ani tulburi, până prin 2000, când aproape totul era perfect posibil.
Așa au apărut magnați de presă, mari industriași, bancheri barosani ori antreprenori de succes. În aproape fiecare județ al României s-au dezvoltat aceste hidre postdecembriste, simbol al noii ere capitaliste ce cuprinsese țara. Astăzi, aceste specimene ne țin lecții de moralitate, de antreprenoriat, de know-how… Iar noi ne uităm în gura lor și ne minunăm de capacitățile și succesul lor în afaceri.
Cum combinațiile majore nu se pot/puteau face fără sprijin politic, era clar că hidrele s-au lipit care pe unde au putut, dar musai într-un partid mare. Cine e de vină, cine a permis asemenea fapte penale?! Păi…
O auzeam – și încă o aud – faza cu Ion Iliescu, cel mai sărac președinte. Da, nu neg, așa e, dar… este și președintele care a dat liber la distracție șacalilor de pe scena politică dâmbovițeană.
A urmat Traian Băsescu, jucătorul number 1 al țării, omul care nu o dată și-a depășit atribuțiile prezidențiale. Ce avem la momentul acesta vine bonus după epoca Băsescu… E prea recent să putem emite supoziții.
P.S.: Am omis intenționat mandatul lui Emil Constantinescu. De ce? Din cauza dezamăgirii pe care ne-a provocat-o. Aveam așteptări, dar probabil veneam prea aproape după Revoluție…
Ionuț Catrina
