”ÎMPREUNă SPRE UN VIITOR MAI BUN”


În anul școlar 2016-2017, Liceul Tehnologic Bîrsești a fost câștigătorul unui proiect privind învățământul secundar (ROSE) în valoare de 152.000 euro. Proiectul s-a desfășurat începând cu anul 2017 și va continua pana în anul 2021, iar obiectivul general al proiectului este creșterea ponderii elevilor care finalizează studiile liceale și promovează examenul de bacalaureat ca urmare a creșterii interesului acestora pentru actul educativ dar și a creșterii performanțelor școlare și a prevenirii și diminuării absenteismului și abandonului școlar pe baza realizării unui program școlar și extrașcolar care să cuprindă remediere școlară, activități de consiliere, activități inter și multiculturale cu ajutorul comunității locale.


Serviciile educaționale vor fi furnizate pentru un număr de 500 de elevi din liceu, elevi provenind de la filiera Tehnologică, profil Resurse Naturale și Servicii dar și filiera Teoretică profilul Real, cu scopul reducerii abandonului școlar dar si a creșterii procentului de promovare la examenul de bacalaureat și a ratei de tranziție către nivelurile superioare de educație.
Pachetul de servicii educaționale va conține atât instrumente de consiliere pentru 500 de elevi, care sunt menite să vină în sprijinul orientării vocaționale și profesionale a elevilor, cât și activități remediale menite sa vină în sprijinul pregătirii acestora pentru examenul de bacalaureatdar dar și un sistem de evaluare și urmărire a evoluției elevilor grupului țintă pe parcursul a 5 ani.


Principalele activitați vor viza :

-efectuarea orelor de remediere pentru o parte din discipline, în special pentru disciplinele de bacalaureat. Aceste ore ar duce la recuperarea lacunelor și aprofundarea materiei din programa de examen, urmând astfel să ridicăm nivelul de promovabilitate la bacalaureat.


-efectuarea unor schimburi de experiență cu alte licee de profil din țară care vor avea ca scop familiarizarea elevilor cu metode și tehnici noi de lucru și transmiterea reciprocă a bunelor practici precum și împărtășirea experiențelor comune în practica profesională. Aceste schimburi de experiență își vor pune amprenta și asupra dezvoltării relațiilor interpersonale între elevi și profesori.


-organizarea unor excursii tematice prin care elevii își vor consolida cunoștințele teoretice dobândite la școala și își vor dezvolta spiritul de disciplină, sociabilitatea, responsabilitatea, inteligența și capacitatea intelectuală.


-activități de consiliere și orientare realizate cu ajutorul consilierului școlar în cadrul cărora elevii vor întâlnii și șpecialiști din domeniu, la care vor putea participa și părinți ai elevilor. Aceste activități au rolul de a sprijini elevii în a depăși o serie de obstacole ce țin de sfera personală, profesională și cea a carierei.


-organizarea de activități extracurriculare prin intermediul cărora elevii pot beneficia de experiențe la care nu au acces în timpul programului scolar, acest gen de activități ducând la o dezvoltare multilaterală a personalității, la sporirea încrederii în forțele proprii și a abilitatăților de interacțiune cu oamenii.


-îmbunătățirea bazei materiale a unității de învățământ pentru desfășurarea în bune condiții a procesului intructiv-educativ dar și pentru desfășurarea activităților cultural artistice .
-organizarea de întâlniri între elevi-părinţi-profesori în care să se dezbată problemele şcolii şi cum pot fi ele ameliorate.


Director,
Prof. Dabelea Maria

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *