In urma cu o luna a fost luata o decizie la nivelul Ministerului Dezvoltarii de a nu se mai finanta investitiile demarate prin PNDL 2, pe motiv ca nu mai sunt fonduri. Asadar, si in județul Gorj, in localitatea gorjeana Balesti, au fost sistate lucrarile, iar primarul este acum nemultumit de aceasta situatie.
Mădălin Ungureanu, primarul din Bălești, se declară nemulțumit de situația în care a fost pus și speră, totuși, ca ministerul să se țină de promisiunile făcute și să deblocheze lucrările, în luna august, după rectificarea bugetară. Având în vedere că fondurile au fost epuizate, aceștia au fost puși în fața faptului împlinit și au trebuit să blocheze lucrarea.
Mădălin Ungureanu, primar Bălești
Primarul din Bălești anunță că lucrările pentru realizarea sistemului de canalizare în satele Tălpășești, Stolojani, Cornești și Găvănești sunt realizate în proporție de 65%, dar din cauză că Ministerul Dezvoltării a anunțat că nu mai sunt bani pentru finanțarea proiectului, investiția a fost sistată.
Mădălin Ungureanu, primar Bălești
Aici lucrările au început în 2018 și ar fi trebuit finalizate anul acesta.
Valoarea totală a investiției de introducere a sistemului de canalizare în cele patru sate din comuna Bălești se ridică la aproximativ 3.500.000 de euro. (foto arhiva)
Casiana Hîncu