Primarii Partidului Național Liberal (PNL) Gorj au primit susținere din partea prim-ministrului Florin Cîțu în implementarea proiectelor pe care le au pentru comunitățile locale.
Președintele PNL Gorj Dan Vîlceanu și parlamentarii liberali ai județului au fost cei care au organizat întâlnirea de lucru dintre reprezentanții administrațiilor publice locale și cei ai Guvernului.
”Premierul Florin Cîţu s-a întâlnit astăzi, la Guvern, cu primarii PNL și parlamentarii din Gorj. Florin Cîțu a avut mai multe acțiuni extrem de importante pentru Gorj, atât când era ministru al Finanțelor, cât și din postura de premier. Complexul Energetic Oltenia funcționează și astăzi pentru că a fost acordat ajutorul de aproape 500 de milioane de euro pentru achiziția certificatelor de carbon. Doar un guvern liberal a acordat un asemenea ajutor companiei din Gorj. Și primarii noștri au aceleași solicitări, asemenea celorlalți din țară, legate de asigurarea fondurilor pentru investiții în comunitățile locale”, a precizat liderul PNL Gorj Dan Vîlceanu.
Totodată, acesta a mai precizat că dezvoltarea localităților conduse de edili trebuie să fie cea mai importantă prioritate în mandatul fiecăruia dintre aleșii locali. ”Fiecare primar a avut obiective de investiții pe care își dorește să le finanțeze, în funcție de comunitatea lui, discutate cu Manuela Pătrășcoiu, directorul Companiei Naționale de Investiții, prezentă la ședință. De exemplu, Dumitru Leuștean de la Novaci are în plan investiții uriașe pentru zona montană Rânca, dar alți primari, mai ales cei aflați la primul mandat, au infrastructură deficitară și au multe lucrări de realizat la drumuri, dar și asigurarea utilităților. Oportunități de finanțare sunt prin programe europene ori surse guvernamentale. Florin Cîțu i-a asigurat de susținere în demersul lor de a dezvolta localitățile pe care le conduc”, a susținut președintele Dan Vîlcenu.
Primarul comunei Roșia de Amaradia Liviu Cotojman a transmis primele detalii legate de scopul și utilitatea acestei reuniuni de la Palatul Victoria. ”Astăzi am fost la „GUVERN” pentru susținerea investițiilor ce se vor realiza la nivelul localității Rosia de Amaradia. Curând(anul acesta) localitatea noastră va beneficia de implementare de investitii noi: ASFALTĂRI DE DRUMURI, SALĂ DE SPORT,REABILITARE CĂMIN CULTURAL și alte investitii pe care o să le prezint când finantarea e asigurată” a precizat primarul din Roși de Amaradia Liviu Cotojman.
Andreea Stanciu