Un barbat de 48 de ani, din comuna Bustuchin, s-a ales cu dosar penal dupa ce si-a batut nevasta. Cea care a anuntat autoritatile a fost chiar de fiul agresorului.
Scena s-a petrecut la domiciliul celor doi. Oamenii legii au constatat că discuțiile dintre cei doi soți au apărut pe fondul consumului de alcool.
Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt IPJ Gorj
Cercetarea arată că în anul 2020 numărul cazurilor de violenţă intrafamilială a crescut cu 26% faţă de anul precedent. O creştere s-a înregistrat şi în privinţa loviturilor cauzatoare de moarte: numărul acestora s-a dublat.
Aura Pîrvuleț