Inspectorii de munca din cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca Gorj au efectuat pe parcursul anului 2020 un numar de peste 3.200 de controale, din care jumatate au avut ca obiect verificarea respectarii legislatiei in domeniul relatiilor de munca, iar cealalta jumatate in cel al securitatii si sanatatii in munca.
În urma acțiunilor efectuate, pentru deficienţele constatate, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au aplicat amenzi în cuantum de 2.935.500 lei, din care 482.000 lei pentru nerespectarea normelor securităţii şi sănătăţii în muncă și 2.453.500 lei pentru încălcarea legislației în domeniul relațiilor de muncă, dintre care 1.370.000 lei pentru nerespectarea legislației în vigoare privind munca nedeclarată.
Pentru neconformitățile constatate în urma controalelor, angajatorilor le-au fost trasate 3.516 măsuri, 2.820 în domeniul relațiilor de muncă și 696 în domeniul securității și sănătății în muncă, în vederea intrării în legalitate.
În urma verificărilor efectuate în perioada amintită, inspectorii de muncă, cu atribuţii de control în domeniul relaţiilor de muncă, au depistat 71 de cazuri de muncă nedeclarată. Au fost aplicate 38 amenzi angajatorilor care utilizau muncă nedeclarată. De asemenea, în perioada stării de alertă, au fost verificați 1.856 angajatori, fiind dispuse 200 de măsuri.
Tot în decursul anului, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a înregistrat şi raportat la Inspecţia Muncii, un număr de 45 accidente de muncă, din care 43 accidente cu incapacitate temporară de muncă și două accidente de muncă mortale.
În 2021, cu ocazia verificărilor în teren, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj va avea în continuare, ca obiective prioritare, combaterea muncii nedeclarate, precum și respectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă de către toți angajatorii.
Aura Pîrvuleț