Autovehiculele cu volan pe dreapta, aduse din Marea Britanie, nu vor mai putea fi înmatriculate, începând cu data de 1 ianuarie 2021. Anunţul a fost făcut de Registrului Auto Român.
La prima vedere pare a fi o veste bună. Conform unor statistici, șoferii autovehiculelor cu volan pe dreapta sunt cei care produc cele mai multe accidente pe drumurile din România. Acest tip de autovehicul asigura o vizibilitate redusă față de traficul din sens opus, motiv pentru care conducătorul auto, pentru a depasi sau a efectua o alta manevra prin care isi schimba directia de deplasare, este nevoit sa patrunda pe celalalt sens de deplasare, mai mult decat ar fi nevoie ca in cazul autovehiculelor cu postul de conducere pe partea stanga.
Însă, acest fapt nu rezolvă situația.
În primul rând, în continuare, se vor putea înmatricula mașini aduse din Irlanda, Malta și Cipru, țări UE în care se circulă pe stânga și volanul se află în dreapta.
În al doilea rând, o mașină nu trebuie musai înmatriculată în România pentru a circula cu ea pe drumurile din țară.
Românii aleg să cumpere mașini cu volanul pe dreapta pentru că sunt mai ieftine. Sunt puține țări cu circulație pe stânga, așa că posibilitățile de revânzare a acestor automobile sunt mai mici și deci și prețul lor este mai mic.