Zeci de candidati din Gorj au sustinut miercuri Examenul de Definitivat. Dana Constantinescu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean Gorj, a precizat ca a fost vorba de un total de 77 de candidati.
Aceștia au susținut examenul de Definitivat în învățământ, în cadrul Centrului deschis la Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși”, din municipiul Târgu Jiu.
Dana Constantinescu, care este și inspector școlar, a menționat că un număr mai mare de candidați au fost pentru educatoare – 26 și învățătoare 15. Un număr mai mare de aspiranți la Definitivatul în învățământ au fost și la disciplinele Limba și Literatura Română și Limba și Literatura Engleză.