Cristian Lupuţ nu va mai sta pe banca Viitorului din sezonul următor. Informaţia surprinzătoare a apărut la finalul săptămânii trecute, asta deşi cele două părţi bătuseră palma pentru un nou contract. De altfel, tehnicianul orădean îşi anunţase disponibilitatea de a rămâne la Târgu Jiu şi lăuda conducerea clubului pentru implicarea de care a dat dovadă. Datele problemei s-au schimbat total în ultimele zile, iar fondurile insuficiente ar fi motivul pentru care banca Viitorului a rămas “goală”. Nicolae Sarcină i-ar fi oferit mai puţini bani lui Lupuţ la renegocieri, iar ruptura a fost inevitabilă.
”Nu s-a mai prelungit contractul cu domnul Lupuț. Bugetul a avut de suferit din cauza pandemiei și a fost regândită strategia clubului. A fost oferit un anumit contract, dar nu am ajuns la un acord. Fusese stabilit un acord între club și antrenor, verbal, cu anumite chestiuni, urmând să se semneze și contractul, dar în cele din urmă s-a ajuns la concluzia că nu se mai poate prelungi pentru că prevederile inițiale s-au schimbat. Au fost anumite probleme care au intervenit. Nu mai intră în discuții alte negocieri. Acum se are în vedere căutarea și numirea unui nou antrenor”, a spus un apropiat al clubului pentru Liga2.ro.
Reunirea echipei este programată în această săptămană, dar rămâne de văzut dacă Viitorul va avea şi un nou antrenor principal când va suna adunarea.
”După o vacanță mai lungă decât în sezoanele trecute, având ca motiv principal pandemia de Covid-19, lotul echipei noastre se va reuni în data de 15 iulie 2020. După triajul epidemiologic și testarea anti Covid-19, aceștia vor intra în cantonament centralizat, urmând ca în perioada următoare sa desfășoare și câteva jocuri de pregătire”, a transmis clubul.
Cătălin Pasăre