Centrul de recrutare de personal din Rovinari, Gorj, care functioneaza pe langa primarie a fost redeschis. Potrivit primarului din Rovinari, Robert Filip, centrul beneficiază de asistență din partea autorităților și este folosit de fabricile deschise în oraș pentru a atrage personal din localitate și mai ales din comunele învecinate.
În Rovinari există câteva fabrici care asamblează componente pentru industria auto și care au în permanență nevoie de lucrători pentru că se dezvoltă. La începutul pandemiei de coronavirus autoritățile locale și conducerile fabricilor au luat decizia de a suspenda activitatera centrului de recrutare de personal. Zilele trecute, centrul a fost redeschis.