Amenzi pentru localnicii din Stejari care nu își curăță șanțurile de la porți

Locuitorii comunei gorjene Stejari sunt controlati, incepand de luni, pentru a se verifica daca si-au facut curat la intrarea in gospodarii.

Edilul din Stejari, Robert Păiuși, a anunțat în comună la finalul săptămânii trecute că locuitorii sunt obligați să igienizeze intrările în gospodării, să curețe șanțurile, rigolele și podețele. Astfel, apa de la ploi va avea pe unde să circule și vor fi evitate inundațiile.


Reprezentanții Primăriei Stejari au observat că foarte mulți cetățeni au lăsat de izbeliște șanțurile de la porți, iar acestea sunt pline de buruieni sau de deșeuri. Locuitorii satelor din Stejari, o comună din sudul județului Gorj, au avut timp 4 zile să execute toate lucrările de igienizare pe la porți, astfel încât să nu mai fie probleme cu acumulările de ape, iar acestea să nu mai intre în gospodării sau să se reverse pe drumuri. De luni vor începe controalele, iar acolo unde vor fi depistate nereguli vor fi aplicate amenzi.

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *