Problemele angajaților CEO, analizate săptămâna aceasta

Administratia si sindicatele din Complexul Energetic Oltenia se vor intalni saptamana aceasta pentru a dezbate problemele salariatilor companiei. Discutiile se vor purta miercuri in cadrul Comisiei Mixte a CEO.

Din Comisie fac parte șefii colosului energetic, respective membrii Directoratului și liderii celor patru federații reprezentative la nivel de companie.


Gazda Comisiei Mixte va fi Sucursala Electrocentrale de la Rovinari. Negocierile vor debuta la ora 10,00. Între temele de negociere vor fi: 1.Aprobarea Regulamentului pentru achiziţionarea de cărbune pentru încălzire de către salariați; 2.Aprobarea Regulamentului privind acordarea voucherelor de vacanţă pentru anul 2020; 3.Aprobarea Regulamentului privind acordarea ajutoarelor pentru boli grave şi incurabile; 4.Informare privind reluarea negocierilor Contractului Colectiv de Muncă al Societăţii Complexul Energetic Oltenia SA.; 5.Informare privind Programul de restructurare al CE OItenia S.A.; 6.Analiza solicitărilor privind angajarea unor persoane, membri ai famililor salariaţilor decedaţi, conform prevederilor din Contractul Colectiv de Munca al societăţii.

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *