Persoanele vulnerabile, de peste 65 de ani, au nevoie de ajutor mai mult ca oricând în această perioadă. Primarul comunei Vladimir, Ion Ianăși, merge personal să cumpere alimente și medicamente vârstnicilor din localitate care sunt singuri sau se tem să iasă din casă pentru a nu se îmbolnăvi.
L-am surprins astăzi pe primarul comunei Vladimir, Ion Ianăși, chiar în timp ce făcea cumpărăturile într-o localitate învecinată pentru cei care i-au cerut ajutorul. Primarul a avut câteva solicitări pentru a cumpăra produse alimentare de bază. Cumpărăturile vor fi duse până la ușa cetățenilor.
Ion Ianăși, primar Vladimir
În localitate sunt aproape 500 de persoane de peste 65 de ani care ar putea avea nevoie de ajutor. Însă, situația este cu atât mai grea pentru zeci de vârstnici care nu mai au pe nimeni sau rudele lor sunt plecate departe de casă. Pentru a primi ajutor de la autorități, aceștia trebuie să sune la primărie sau direct pe telefonul primarului.
Ion Ianăși, primar Vladimir
La momentul acesta, în comuna Vladimir, în jur de 23 de persoane se află în izolare la domiciliu, iar câteva persoane care au venit din Anglia sunt în carantină la Rânca.
Loredana Sava