Viceprimarul Cosmin Morega sare în ajutorul persoanelor de peste 65 de ani, care nu au voie să iasă din casă. Acesta, împreună cu un grup de voluntari, cumpără și livrează produsele necesare. Vârstnicii au voie să iasă din casă doar în intervalul orar 11.00-13.00, dar chiar și așa se tem să își pună viața în pericol.
De câteva zile, Cosmin Morega, viceprimarul Municipiul Motru, a inițiat o campanie prin care cumpără și livrează produse pentru persoanele vârstince, care sunt vulnerabile în fața virusului. Pentru început, acesta a format o echipă din câțiva oameni cu care să îi ajute pe motrenii cărora le este teama să iasă din casă pentru strictul necesar sau nu au alt ajutor. Primele solicitări nu au întârziat să apară.
Cosmin Morega, viceprimar Motru
Fapta bună a lui Cosmin Morega a avut ecou și pe o rețea de socializare, în rândul internauților. Mai mulți voluntari s-au oferit să acorde sprijin în această campanie, ba chiar să doneze produse gratis.
Cosmin Morega, viceprimar Motru
În prezent, la nivelul Municipiului Motru sunt aproape 3000 de persoane care au vârsta de peste 60 de ani. Cetățenii au la dispoziție numărul de telefon 0253.410560 pentru a cere ajutor.
Loredana Sava