Un proiect important pe partea de utilitati este aproape de finalizare in comuna gorjeana Turburea. Este vorba de extinderea retelei de gaze naturale in satele Poiana si Cocorova, pe o distanta de 14 kilometri. De asemenea, in doua saptamani, vor demara lucrarile pentru construirea unei sali de sport moderne, in centrul localitatii.
Ultimii kilometri de introducere a conductei de gaze naturale, în satul Cocorova, vor fi finalizați în aproximativ o lună. În satul Poiana, care a fost cuprins în același proiect, s-a trecut deja la branșări pe tronsonul care a fost pus în funcțiune pentru sute de gospodării. Aproape toți cetățenii au solicitat introducerea de gaze în locuințele lor.
Ion Bîrcă, primar Turburea
Un alt proiect la fel de important, însă pentru copiii și tinerii din localitate, va fi pus în execuție în curând. Este vorba de construirea unei săli de sport, cu 102 locuri, în satul Turburea, pe fostul teren de fotbal din centrul comunei. Termenul de execuție este de trei ani. Obiectivul va fi realizat de Compania Națională de Investiții, cu 6 milioane de lei.
Ion Bîrcă, primar Turburea
Investiția de extindere a gazelor naturale în cele două sate a putut fi realizată cu bani de la bugetul local, în valoare de 3 milioane de lei.
Loredana Sava