Pensionarii ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei vor primi, în luna iulie, un ajutor financiar în cuantum de 700 lei.
Aproximativ 3,3 milioane de seniori vor beneficia de această nouă măsură.
Mâine, 2 iunie, Guvernul urmează să aprobe, prin ordonanță de urgență, acordarea acestui ajutor. Cei 700 de lei se acordă doar anul acesta, o singură dată. Așadar, banii vor ajunge la pensonari în luna iulie, odată cu pensia pe care o încasau în mod normal. În total, statul alocă 2,31 miliarde de lei pentru acest ajutor acordat pensionarilor.
Alte măsuri anunțat de Guvern sunt: amânarea pentru nouă luni a ratelor la bănci pentru cetăţenii şi companiile care se confruntă cu dificultăţi financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă și acordarea unui sfert din diferenţa de salariu, în conformitate cu Legea salarizării unitare, cuvenită categoriilor de salariaţi din sistemul public.
Aura Pîrvuleț