47 de turiști maghiari au ajuns la Spitalul din Orșova

Zeci de turişti maghiari au ajuns, luni, la Spitalul Municipal Orşova. A fost activat planul roşu de intervenţie.


47 de turişti din Ungaria au ajuns la unitatea medicală cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat la o pensiune din Băile Herculane, unde erau cazaţi.


În cursul dimineţii de luni, iniţial la spital s-au prezentat 12 persoane din grupul de turişti, care acuzau stări de greaţă, vărsături, diaree şi dureri de stomac. În jurul orei 11.00, la unitatea de primiri urgenţe a spitalului din Orşova a ajuns un autocar care i-a adus pe toţi ceilalţi turişti, printre care şi doi minori, care prezentau aceleaşi simptome. Potrivit cadrelor medicale, patru dintre pacienţi au prezentat simptome de nivel mediu spre sever.


Cu toţii mâncaseră cina şi apoi micul dejun la o pensiune din Băile Herculane, unde au fost cazaţi. Medicii suspectează o posibilă infectare a produselor consumate cu Salmonela, ceea ce a determinat o toxiinfecţie în masă.


Timp de cinci ore, unitatea medicală s-a aflat în alertă, dar s-a reuşit tratarea tuturor pacienţilor, care, după ce au primit îngrijirile necesare, au fost externaţi şi s-au întors la pensiune.


Reprezentanţii spitalului au informat DSP şi Ministerul Sănătăţii despre această situaţie, iar Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin a deschis o anchetă pentru a stabili cum s-au îmbolnăvit turiștii.

Cătălin Pasăre

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *