Florinel Țuilă, primarul comunei Cătunele, este convins că România nu va renunța, în vara anului 2026, la producerea energiei pe bază de cărbune. Acesta susține că statul nu își permite, în acest moment, să închidă termocentralele, în lipsa unor capacități suficiente de energie verde.
Florinel Țuilă salută proiectul inițiat de fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, privind construirea de noi capacități pe cărbune și menținerea celor existente. El afirmă că centralele de la Craiova, Rovinari și Turceni sunt modernizate și că ar fi „o mare aberație” ca România să le închidă, în timp ce state precum Ucraina, Serbia sau Turcia continuă să producă energie pe cărbune.
Primarul din Cătunele atrage atenția însă asupra rentabilității, spunând că energia pe cărbune este scumpă din cauza costurilor mari de funcționare și a personalului excedentar. În opinia sa, decizia finală va depinde și de acordul Uniunii Europene.











Leave a Reply