Numărul elevilor scade în comuna Văgiulești

Constantin Pîrjol, primarul comunei Văgiulești, din județul Gorj, avertizează că, pe fondul scăderii numărului de elevi, școlile din localitate ar putea fi închise în următorii ani.

Alesul local spune că, în prezent, în toată comuna sunt aproximativ 110 copii, de la grădiniță până la gimnaziu. În trecut existau cinci unități de învățământ, însă acum mai funcționează doar două.

Constantin Pîrjol afirmă că părinții sunt nemulțumiți de faptul că un singur cadru didactic predă simultan la mai multe clase, iar unii au decis să-și înscrie copiii în alte localități.

Potrivit primarului, dacă situația se menține, în doi-trei ani toate școlile din comuna Văgiulești s-ar putea închide.

Localitatea gorjeană are puțin peste două mii de locuitori, iar natalitatea scăzută și depopularea afectează numărul de copii înscriși în sistemul educațional.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *