Reacția SJU în cazul minorului decedat

Eveniment șocant la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Un minor de 16 ani, care venise pe propriile picioare la spital, a decedat.Tragedia este anchetată acum de polițiști, fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.


Potrivit Antena 3, tânărul trebuia să fie transferat la Craiova, dar SAJ Gorj nu avea o ambulanță cu medic disponibilă, așa că aștepta să vină o alta, tot de la Craiova.
Copilul avea peritonită și la scurt timp a intrat în stop cardio-respirator.


Aceeași sursă susține că minorul nu a fost operat la Târgu Jiu pentru că medicul de gardă era chirurg pentru adulți.


Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Gorj a anunțat că la nivelul instituției medicale a fost constituită o comisie de cercetare disciplinară.

Mihaela Ticleanu, purtător de cuvânt SJU Târgu Jiu


Ioana anu, purtător de cuvânt IPJ Gorj


Primarul comunei Scoarta, Ion Stamatoiu, a oferit detalii despre tânărul decedat la Spitalul Județean de Urgență Gorj, subliniind, totodată că acesta era orfan.
Primarul a mai spus că pierderea unui tânăr în aceste condiții este o tragedie pentru întreaga comunitate

Ion Stamatoiu, primarul comunei Scoarța


Managerul Tiberiu Tătaru a explicat că la nivelul Serviciului de Ambulanță Gorj nu se va demara o anchetă, întrucât au fost respectate toate procedurile standard. El a subliniat, însă, că situația a fost complicată de faptul că resursele umane disponibile la acest serviciu sunt insuficiente pentru a face față cererilor și situațiilor de urgență.

Tiberiu Tătaru, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *