Donald și reminiscențele unui clovn putinist

Scriam, săptămâna trecută, despre importanța „alegerilor de la mijlocul mandatului”, așa cum le știe americanul de rând care mai citește presa și e interesat de viața civică. Importanța acestei runde de alegeri este una mare, discutându-se despre o posibilă nouă majoritate în Senatul american, aspect ce poate schimba joaca, actorul/actorii și recuzita inclusiv în războiul rușilor în Ucraina.


Senatul Statelor Unite ale Americii are rol decisiv în câteva domenii-cheie, poate prea puțin menționate ca românul obișnuit – citiți, de fapt, europeanul obișnuit – să realizeze că alegerile de peste ocean chiar contează. Hai să enumerăm câteva, să nu se spună că nu învățăm ceva (și) azi: în primul rând, majoritatea din Senat își dă acordul pentru numirile din Justiție făcute de președinte. Deci, Biden stă mai relaxat când numește judecători. De la o instanță oarecare până la Curtea Supremă, unde există acum o majoritate oarecum radicală, cu accente reacționare. Apoi, numirile din cabinetul președintelui se fac tot cu acordul Senatului. Ceea ce poate însemna negocieri dure. Sau nu, după caz. Nu în ultimul rând, Senatul american aprobă politicile externe ale președintelui. Nu vă reamintesc că Ucraina și problema ei nu țin de teritoriul SUA, da?


Ei bine, democrații și-au consolidat majoritatea în Senat după alegerile de zilele trecute. După ce au câștigat Nevada și Arizona, aceștia au practic 50 de voturi în Senat. Bine, cu cel al vicepreședintelui Kamala Harris, dar aproape că nici nu mai contează. Mai există chiar turul II în Georgia, pe 6 decembrie, unde favorit pare tot un democrat. Nu vă încarc cu nume, că nu e atât de important. Dar e bine să citiți info despre ce se întâmplă dincolo de alergiile din coaliție pe tema compensărilor etc. Noi avem senzația că lumea se învârte după noi. Ceea ce e cât se poate de valid dacă stai pe o insulă. Singur, fără țipenie de ființă, în mijlocul unui ocean. Altfel… ești o furnică obișnuită pe planeta asta.


În altă ordine de idei, să vedeți ce spectacol va face bufonul Donald pentru a câștiga nominalizarea din partea republicanilor la Casa Albă. Maestru al prefăcătoriei și dotat cu har actoricesc, Donald și-a atacat deja potențialul contracandidat în lupta nominalizării. Ron DeSantis, guvernatorul din Florida, recent revalidat în bătălia de zilele trecute. Care, apropo, a câștigat categoric, motiv suficient pentru Donald să atace deja la baionetă…

Ionuț Catrina

Publicitate

Vila Tei îți pune la dispoziție 26 de locuri de cazare în Targu Jiu, structurate în 8 camere și un apartament.


Cu un scor excelent pentru locație, curățenie și raport preț/calitate, vă oferim camere pentru două sau trei persoane cu prețuri începând cu 140 lei camera / noapte.
Viziteaza pagina noastră sau sună la numărul de telefon: 0765.188.282

Author: bogdan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *