Au început lucrările în centrul orașului Rovinari

Au început lucrările în centrul orașului Rovinari. Acest proiect vizează amenajarea zonei centrale și reprezintă o investiție de suflet atât pentru primarul Robert Filip, cât și pentru administratorul public, Gabriel Crăc.

Primarul i-a transmis constructorului că nu își dorește întârzieri în finalizarea lucrării și, tocmai de aceea, va beneficia de tot sprijinul de care echipa de lucru are nevoie.


”Alături de proiectant, diriginte de șantier și responsabili din cadrul Primăriei Rovinari, am predat amplasamentul obiectivului de investiții “Amenajare Zonă Centrală Pietonală – Oraș Rovinari”
Proiectul amenajării zonei centrale este unul de mare anvergură și la care eu țin foarte mult, așa că i-am transmis constructorului că nu ne dorim nici cea mai mică întârziere, iar pentru asta, noi, ca autoritate, îl asigurăm de tot sprijinul ca lucrurile să se miște în ritmul firesc.
Termenul de finalizare a lucrărilor este de 17 luni, iar valoarea investiției se ridică la suma de aproximativ 7,6 milioane de lei, 98% fonduri europene și 2 % bani de la bugetul local.
Cu siguranță, pe perioada desfășurării lucrărilor se va crea un oarecare disconfort locatarilor și comercianților din zonă, lucru pentru care ne cerem scuze, însă îi asigurăm că efortul pe care îl vom depune cu toții va merita”
, a transmis Robert Filip.


Noua amenajare va dispune de zone cu verdeață, zone de promenadă, un mini amfiteatru cu un ecran gigant pe care vor putea fi proiectate filme sau meciuri de fotbal, terase și mobilier urban de ultimă generație.

Casiana Hîncu

Publicitate

Casa Alex îți pune la dispoziție 24 de locuri de cazare în Targu Jiu, structurate în 7 camere și un apartament.


Cu un scor excelent pentru locație, curățenie și raport preț/calitate, vă oferim camere pentru două sau trei persoane cu prețuri începând cu 140 lei camera / noapte.
Viziteaza pagina noastră sau sună la numărul de telefon: 0760.928.500

Author: bogdan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *