Erori mari, rezultat pe măsură! Viitorul, învinsă la Buzău

Viitorul Târgu Jiu a înregistrat, duminică, a opta înfrângere din acest sezon al ligii secunde. Trupa antrenată de Florin Stîngă a cedat și partida de la Buzău.


Gloria s-a impus cu 3-1, iar primele două goluri au venit după erori uriașe ale portarului Raul Opric. Doi jucători care au trecut și pe la Pandurii Târgu Jiu, Vali Munteanu și Andrei Blejdea au profitat de gafele tânărului goalkeeper. În minutul 54, scorul a devenit 3-0, după ce și Alex Boiciuc și-a trecut numele pe lista marcatorilor. Singura sclipire din jocul oaspeților a fost oferită de Alex Dulca. Mijlocașul gorjenilor a marcat din nou, după ce punctase și în runda precedentă cu Steaua București. Dulca a redus din handicap în minutul 88, după o frumoasă acțiune personală. Același jucător a lovit transversala în secundele de final al partidei. După eșecul de la Buzău, Viitorul a căzut pe locul 14 în clasament.
În etapa următoare, la Târgu-Jiu vine Unirea Slobozia.

Gloria Buzău – Viitorul Târgu Jiu 3-1 (1-0)
Gloria: R. Stoian – Oteliță, Wiktroski, Marku, Sălceanu – Gaitan (Dr. Lazăr 87′), Honciu (cpt.), Val. Munteanu (Neicuțescu 60′) – Dudu (Cr. Ciobanu 60′), Boiciuc (D. Burlacu 81′), Blejdea (Rz. Matiș 60′) Rezerve neutilizate: Wynney – Vîrtej, Sg. Pîrvulescu, Uțiu. Antrenor: Adrian Mihalcea.
Viitorul: Opric – Dănescu, Ad. Stoian (Al. Dulca 65′), Rogac, Băican – Brînzan, Țegle (Vespe 81′), Vl. Toma (Godja 65′), Răsdan (cpt.) – Dodoi (Andr. Istrate 61′), Cl. Dragu (P. Mitrică 61′). Rezerve neutilizate: Krupenschi – Chelariu, Vulpe, Banu. Antrenor: Florin Stîngă.

Cătălin Pasăre

Publicitate

Casa Alex îți pune la dispoziție 24 de locuri de cazare în Targu Jiu, structurate în 7 camere și un apartament.


Cu un scor excelent pentru locație, curățenie și raport preț/calitate, vă oferim camere pentru două sau trei persoane cu prețuri începând cu 140 lei camera / noapte.
Viziteaza pagina noastră sau sună la numărul de telefon: 0760.928.500

Author: bogdan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *