Carambol la Scoarța

O femeie a fost rănită în urma unui accident produs, ieri, pe raza comunei Scoarța. În eveniment au fost implicate trei autoturisme.


Potrivit IPJ Gorj, vinovată de producerea accidentului se face o tânără de 26 de ani, din municipiul Târgu Jiu. Aceasta nu a păstrat distanța regulamentară în mers și a intrat în autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 37 de ani. Cel din urmă a fost proiectat într-o altă mașină ce se deplasa în aceeași direcție de mers. În urma impactului, o femeie de 50 de ani, pasageră în autoturismul condus de tânăra de 26 de ani, a fost rănită și transportată la spital.

Oana Vlăduț, purtător de cuvânt IPJ Gorj


În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Aura Pîrvuleț

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *