Încă o mutare la echipa de handbal

Secția de handbal a Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu a realizat un nou transfer. Clubul gorjean a prezentat-o, marți, pe Vanessa Leona Predescu.
Tânăra extremă stânga a venit de la Centrul Național de Excelență Râmnicu Vâlcea, acolo unde a jucat sezonul trecut la nivelul Diviziei A. Vanessa are 18 ani și este medaliată cu bronz la Campionatul Mondial Școlar din Serbia 2021.


În 2018, cu echipa Colegiului Energetic Râmnicu Vâlcea a reușit să câștige medalia de aur la ONSS(Olimpiada Școlară Națională), dar și o medalie de argint la Campionatul Național de Junioare 1. În vara acestui an, Venessa va participa la Campionatul Mondial de Junioare din Macedonia, care se va desfășura în perioada 30 iulie – 10 august.


“Am ales să vin la Târgu Jiu pentru că este un proiect foarte serios și am auzit numai lucruri frumoase despre acest club. Aici s-a dezvoltat o echipă ambițioasă și dornică de rezultate excepționale. Sunt foarte entuziasmată că voi debuta în Liga Florilor cu CSM Târgu Jiu, la 18 ani, dar în același timp sunt conștientă că va fi foarte mult de muncă”, a declarat jucătoarea pentru csmtargujiu.ro.


Originară din Timișoara, Vanessa a semnat un contract valabil pentru următorul sezon.

Cătălin Pasăre

Publicitate

Vila Tei îți pune la dispoziție 26 de locuri de cazare în Targu Jiu, structurate în 8 camere și un apartament.


Cu un scor excelent pentru locație, curățenie și raport preț/calitate, vă oferim camere pentru două sau trei persoane cu prețuri începând cu 140 lei camera / noapte.
Viziteaza pagina noastră sau sună la numărul de telefon: 0765.188.282

Author: bogdan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *