Bărbatul care și-a bătut cu sălbaticie copilul, reținut

Barbatul de 44 de ani, din Motru, care si-a batut copilul pana l-a bagat in spital, a fost retinut marti seara. Potrivit unor surse, totul a pornit de la faptul ca minorul s-ar fi certat cu fratele sau pe jucarii. In acest moment, minorul de doar doi ani, se afla la spitalul din Craiova, in stare grava, cu leziuni pe tot corpul. Se pare ca micutul ar fi fost agresat in mai multe randuri, intrucat acesta avea pe corp si […]

Un rovinărean s-a ales cu dosar penal dupa ce a furat zece șampoane

Dosar penal pentru furt pentru un tanar de 22 de ani, din orasul Rovinari. El este cercetat de politisti dupa ce a furat, dintr-un magazin, mai multe sampoane. Cel care a anunţat poliţia a fost administratorul societatii pagubite. Victor Tuhasu, purtator de cuvant IPJ Gorj Potrivit legii, furtul se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Aura Pîrvuleț

Alegeri la FNME

Peste mai putin de o luna de zile sunt programate alegeri la una din cele mai mari federatii sindicale din Complexul Energetic Oltenia. Este vorba de Federatia Nationala Mine Energie. Aceasta este condusă de către Dumitru Pârvulescu. Actualul președinte isi doreste un nou mandat în fruntea organizației. De asemenea, se vehicula faptul ca Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, ar fi unul dintre aspirantii la fotoliul de președinte, insa liderul sindical a dezmintit aceasta informatie. Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia […]

Condescu, din nou în clinciuri cu Primăria: “Investiţiile clubului au fost luate cu japca”

Principalul creditor al Pandurilor, Marin Condescu, sustine ca autoritatile locale au comis un abuz cand au inchiriat stadionul catre alte entitati sportive fara acordul clubului gorjean. Fostul presedinte a spus ca reprezentantii municipalitatii au luat cu forta investtții care nu sunt in patrimoniul primariei. Condescu a declarat, în cadrul emisiunii “Sportul Gorjean”, de la Accent Tv că acceptă şi alte echipe pe noua arenă, dar contra cost. Fostul lider din minerit susţine că investiţiile clubului au fost luate cu japca, […]

Morega comentează rezultatul alegerilor la nivelul județului Gorj

Dan Ilie Morega, presedintele Institutului de Analiza si Investigatii Publice si Politice, a comentat rezultatul alegerilor din 10 noiembrie la nivelul judetului Gorj. Morega a recunoscut ca Partidul Social Democrat este bine organizat chiar daca in municipiul Targu Jiu castigator a iesit Klaus Iohannis. De asemenea, scorul obtinut de pesedisti la nivelul judetului este meritul presedintelui Consiliului Judetean Gorj, Cosmin Popescu, a mai spus Morega. Dan Ilie Morega, presedinte IAIPP Reusita lui Klaus Iohannis ii apartine in totalitate lui Marcel […]

Echipamente de protecție pentru salariații CEO

O parte a salariatilor Complexului Energetic Oltenia vor beneficia de echipamente speciale de protectie. Sunt vizati, in special, sudorii din subunitatile miniere si din termocentrale. Va fi cumpărat echipament de protectie pentru cap – casti, viziere si ochelari de protectie. Echipamentele vor ajunge la carierele Rovinari, Pinoasa, Tismana, Peșteana, Jilț Nord, Jilț Sud, Lupoaia, Roșiuța, Husnicioara, precum și la ELCFU Motru. De achiziție vor beneficia și muncitorii de la Sucursalele Electrocentrale de la Rovinari, Turceni, Craiova II și Ișalnița. Bugetul […]

PNL şi PSD se ceartă pe primari

Reprezentantii principalelor partide politice isi disputa primarii din Gorj. In asteptarea turului doi al alegerilor prezidentiale, liderii PSD si PNL se lauda ca au convins primari de alta culoare sa treaca in barca lor. Încurajat de scorul Vioricăi Dăncilă în Gorj, preşedintele Mihai Weber a declarat că mai mulţi primari de la PNL sau alte formaţiuni politice vor migra spre PSD. Afirmaţia a fost întărită de Luis Popa, alt membru PSD, care este convins că deputatul ştie ce spune, şi, […]

Campanie de colectare a electrocasnicelor uzate, în Gorj

Gorjenii au ocazia sa scape gratuit de deseurile de echipamente electrice si electronice si de bateriilor uzate. Campania “Romania Recicleaza” se va desfasura in perioada 18 – 22 noiembrie si își propune să crească nivelul de conștientizare al populației cu privire la importanta reciclării si incurajarea formarii unor obiceiuri responsabile fata de mediul inconjurator. Luis Popa, şeful Județean de Gestionare a Deșeurilor și a Activităților de Salubrizare Gorj Toti cei care vor preda aparatele electrice vechi sau uzate și bateriile, vor […]

Zdob și Zdub, la Târgu Jiu de 1 Decembrie

Ziua de 1 Decembrie va fi marcata, si in acest an, in orasul lui Brancusi. Formatia Zdob si Zbub a fost aleasa de autoritatile locale sa-i incante pe targujieni de Ziua Nationala. Primarul Marcel Romanescu a declarat că, şi de această dată, iluminatul festiv va fi aprins un un tânăr gorjean cu merite deosebite. În acest an, parada militară va avea loc pe Bulevardul Constantin Brâncuși din municipiu. Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu De asemenea, aproximativ 2.000 de porții […]

Criza de sânge la Gorj

Centrul de Transfuzii din Targu Jiu se confrunta, in continuare, cu o criza majora de sange. Cerintele spitalelor sunt tot mai mari, iar donatorii din ce in ce mai putini. Potrivit directorului Centrului de Transfuzii Sanguine, Calina Calutoiu, în perioada următoare ar putea fi demarate campanii de transfuzii. Calina Calutoiu, director Centrul de Transfuzii Sanguine Targu Jiu De asemenea, reprezentantii centrului vor ca in ziua de 1 decembrie sa fie adusa o caravana mobila pentru cei care doresc sa doneze sange. […]

Firmă de consultanță pentru elaborarea Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor

Autoritatile judetene vor avea la dispozitie un Plan de Gestionare a Deseurilor. In acest sens a fost angajata o firma de consultanta care va elabora intreaga documentatie. Înainte de redactarea Planului de Gestionare a Deșeurilor vor fi efectuate studii de specialitate și analize la serviciile de salubritate din județ. În momentul de față există rampe de colectare a deșeurilor la nivelul orașelor. De asemenea, la Târgu Jiu este și singurul depozit ecologic autorizat. Aici ar trebui să fie aduse deșeurile […]

Se asfaltează continuu la Arcani

Artere rutiere importante din comuna gorjeana Arcani sunt in proces de reabilitare. O buna parte din drumul judetean, care strabate localitatea pe o distanta de aproape 17 km, a fost asfaltat. De asemenea, au inceput lucrarile de asfaltare la drumul care face legatura intre satele Stroiesti si Rachiti. Incă de la intrarea în localitatea Arcani drumul judeţean 672E este asfaltat pe o distanţă de 8 km din 17 în satele Arcani şi Sănăteşti. Lucrările vor continua în satul Câmpofeni în […]

Primarul din Stejari așteaptă reabilitarea drumului județean care trece prin comună

Drumul Judetean care traverseaza comuna Stejari are nevoie urgenta de reabilitare. Sunt necesare lucrari de modernizare si de aducere la un nivel normal a starii carosabilului. Primarul din Stejari, Robert Păiuși, este de părere că trebuie alocate de urgentă fonduri de la nivel județean sau de la nivel central pentru reabilitarea șoselei. Aceasta se află într-o fază accentuată de degradare. Locuitorii comunei se plâng și ei în legătură cu starea proastă a șoselei.

Primarul Emilian Rusu adoptă strategii de dezvoltare a comunei

Modernizari aproape de finalizare pe mai multe drumuri satesti si vicinale din comuna gorjeana Danesti. Primarul Emilian Rusu, spune ca in ceea ce priveste infrastructura rutiera, a făcut tot posibilul pentru adoptarea celor mai bune strategii cu privire la asfaltarea si reabilitarea drumurilor, astfel că, la acest proiect inca se lucrează.  Emilian Rusu, primar Danesti Emilian Rusu vine cu vesti bune si pentru copiii care invata pe raza comunei. Emilian Rusu, primar Danesti Incepand din aceasta luna toti locuitorii comunei Danesti vor beneficia de […]