12 milioane de euro pentru centre moderne de colectare a deșeurilor în Vâlcea

12 centre de colectare prin aport voluntar se construiesc în județul Vâlcea, printr-o investiție de 12 milioane de euro, fonduri europene. Președintele Consiliului Județean, Constantin Rădulescu, a vizitat șantierul din Berislăvești și a anunțat că lucrările sunt în grafic.


Lucrările sunt în desfășurare în 12 localități, printre care Frâncești, Vaideeni, Cernișoara, Pesceana și Tetoiu, iar centrele vor fi integrate în sistemul județean de gestionare a deșeurilor.


Centrele vor permite colectarea separată a deșeurilor care nu pot fi ridicate de la domiciliu, precum: mobilier vechi, electrocasnice, textile, resturi din construcții, deșeuri periculoase sau vegetale.


În plus, vor exista containere speciale unde pot fi aduse și animale moarte, astfel încât cetățenii să nu mai fie nevoiți să le îngroape ilegal, în locuri neautorizate.


Autoritățile precizează că noile CAV-uri nu sunt gropi de gunoi, ci structuri moderne, închise, conforme cu standardele europene, fără risc pentru mediu sau sănătate.

Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *