Morega: “Fondul Proprietatea vrea noi concedieri colective”
Președintele Institutului de Analize și Investigații Publice și Politice, Dan Morega, spune ca era de asteptat ca Fondul Proprietatea să…
Președintele Institutului de Analize și Investigații Publice și Politice, Dan Morega, spune ca era de asteptat ca Fondul Proprietatea să…
Amatorii de cultură au două zile pline. Pe 15 şi 16 martie 2017 va avea loc un amplu eveniment înscris…
Farmacistul șef al Spitalului de Urgență Târgu Jiu Mădălin Călinoiu, fiul lui Ion Călinoiu, fostul președinte al Consiliului Județean Gorj,…
Un tânăr de 16 ani, din comuna Bâlteni, a fost depistat în timp ce încerca să vândă unui bărbat de…
Ca orice bun gospodar, şi primarul oraşului Motru a început curățenia de primăvară. Deşi vremea nu este tocmai favorabilă,iar bugetul…
Pandurii a obţinut un egal în deplasarea de la Voluntari şi se menţine pe locul ce duce la baraj. Echipa…
Un tânăr de 28 de ani, din comuna Negomir, a fost identificat în timp ce conducea un atelaj cu care…
Trei bărbați din Tg-Jiu, aflati sub influența băuturilor alcoolice, au avut o discuţie contradictorie care a s-a terminat cu o…
Cele patru Federaţii sindicale reprezentative de la nivelul Complexului Energetic Oltenia nu sunt de acord cu planurile de reducere masivă…
Livrările de cărbune de la Cariera Lupoaia, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, sunt blocate de o săptămână de proprietarul unui…